Cuvânt înainte
„Ține dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, cu credința și cu iubirea ce este în Hristos Isus” (cf. 2Timotei 1,13), scria Sfântul Apostol Pavel fiului său spiritual Timotei, lăudându-l pentru că de mic copil cunoștea Scripturile ce pot „înțelepți spre mântuire prin credința în Hristos Isus” (cf. 2Timotei 3,15).
A cunoaște, a trăi și a mărturisi cuvintele sănătoase cu credință și iubire față de Domnul este datoria fiecărui creștin care, prin Botez, poartă sigiliul mântuirii lui Hristos. Anul Credinței, proclamat solemn de către Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, ne invită pe fiecare dintre noi să cunoaștem, să trăim și să mărturisim credința noastră creștină.
În documentul de instituire a Anului Credinței, Porta fidei, Pontiful roman explica importanța cunoașterii adevărurilor de credință pentru „a putea oferi propriul consimțământ, liber și responsabil, credinței creștine”. De aceea, se impune cunoașterea sistematică a adevărurilor de credință așa cum sunt prezentate în Catehismul Bisericii Catolice (cf. PF 10-11). În acest spirit, se recomandă verificarea și actualizarea catehismelor folosite în Bisericile particulare (cf. Nota pentru Anul Credinței, II, 9).
În sprijinul cunoașterii elementelor principale și fundamentale ale credinței greco-catolice vine și prezenta lucrare, adresată în special copiilor. ABC-darul credinței dorește să ofere învățătura Catehismului Bisericii Catolice într-un limbaj mai accesibil copiilor, împodobit fiind cu sugestive desene și completat cu elemente specifice tradiției răsăritene. Acest catehism constituie un „Abecedar”, pentru că realizează doar o introducere în viața de credință, oferind primele noțiuni ale credinței. Totodată, este și un „abc-DAR”, fiindcă este un adevărat cadou spiritual oferit Bisericii noastre de către cei care au încercat, mai întâi, să cunoască bine propria credință și să o trăiască la nivel personal, în propria familie și în societate, pentru ca, mai apoi, să o mărturisească propriilor copii și cursanților de la orele de cateheză parohială.
Cine ar fi putut realiza mai bine această sinteză actualizată, decât o familie devotată Bisericii, preocupată de trăirea credinței creștine, implicată direct în munca de cateheză cu copiii în parohie și dăruită de Domnul cu trei frumoși copilași?
Mulțumim tuturor celor care, cu răbdare și generozitate, au revăzut, corectat și adăugit acest text ce va constitui un material de bază pentru părinți, bunici, tutori, dar și pentru cateheți, profesori de religie și preoți, în sprijinul îndrumării pe drumul credinței, în cadrul familiei, al parohiei sau al școlii.
Recomandăm cu bucurie utilizarea acestui catehism în programele catehetice corespunzătoare din parohiile și școlile de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla.
Pentru voi, copilași, să fie această cărticică un ajutor în a putea duce o viață frumoasă și armonioasă, a crește liberi de prejudecăți, progresând în bine ca Pruncul Isus care „creștea în înțelepciune și în vârstă și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (cf. Luca 2,52).
Oferind tinerei generații astfel de cărți despre noțiunile fundamentale ale credinței și ajutându-i să le înțeleagă și să le trăiască în familie, în Biserică și în societate, pregătim, de fapt, și asigurăm un viitor creștin Bisericii noastre și societății românești.
Distinsei familii Radu și Oana Capan, care s-au îngrijit de apariția acestui catehism, precum și celorlalți ostenitori în realizarea lui, le transmitem felicitare, iar copiilor și educatorilor în trăirea practică a credinței creștine și tuturor cititorilor, arhierească binecuvântare.
† Florentin
Botezul Domnului
la 16 ani de episcopat
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.